După o vară de libertate, ne reîntoarcem în bănci. Copiii la propriu, noi, părinții, la figurat. Un efort de echipă indiferent de vârstă și de clasă. Pentru zilele în care clopoțelul sună, am mai pregătit o serie de trucuri de organizare care să ne fie de folos tuturor.
Organizați rechizitele
Pregătiți-le nu doar cu o zi înainte de începerea anului școlar, ci înaintea fiecărei zile de studiu. Fără ele nu se poate, așa că punerea la loc după fiecare activitate se dovedește a fi un sistem de lucru extrem de eficient.
Pont: Separați-le pe cele necesare unei materii de restul. Nivelul de concentrare este la cote maxime când creierul nu trebuie să sorteze printre obiecte și informații inutile.
Alcătuiți un program de studiu și afișați-l la vedere
Orarul de la școală și frecvența materiilor se vor reflecta în timpul de studiu de acasă. Stabilim ordinea și orele necesare fiecărei materii, materialele și deadline-urile. Afișându-le la vedere, toată lumea știe exact când unul din membrii familiei are de lucru și va păstra liniștea, respectându-i spațiul și timpul. Cu ajutorul programului antrenăm consecvența, care știm că este una dintre cheile dezvoltării de obiceiuri eficiente.
Soluții alternative la clasicul birou
Într-o familie numeroasă, se poate întâmpla ca biroul să fie ocupat de unul dintre frați când un altul vrea să își facă o temă. Pentru a evita tensiunile, în funcție de orar și de tipul temelor, alegem și alte locuri din casă în care cei mici pot studia. Spre exemplu, cel care are de învățat o lecție o poate face și în colțul de lectură, iar cel are de pictat ceva își va găsi loc și inspirație pe masa de pe terasă, înconjurat de ghivecele cu flori. Chiar și la birou se poate stabili o rocadă la intervale determinate de timp. Copii învață astfel să se concentreze și să valorifice corect timpul. Despre block organizing, o metodă de time management, am mai povestit în numere anterioare ale revistei.
Vorbiți-le copiilor despre importanța solicitării de ajutor
Copiii nu trebuie să se teamă să admită că n-au înțeles un lucru și să îl lase să treacă. Peste el se vor acumula alte informații incomplete ce le vor face tot mai greu de descifrat pe următoarele. Se întâmplă mai ales în cazul copiilor mai mari, care nu mai sunt asistați la teme la fel de des și de mult precum cei mici și care, totodată, se tem să nu fie ironizați de către colegi. Urmând însă planurile de lecție și programul de studiu, aceste situații pot fi observate și corectate la timp. Planificare = organizare!
Bonus. Descarcă gratuit acest checklist
—
Dacă ți-a fost de folos ce ai citit, intră și în cel mai mare grup cu idei de organizare din România (Diana Mihaila – Idei Organizare) și abonează-te la newsletter, pentru programe și oferte dedicate exclusiv membrilor.