Așa cum hainele le rămân mici copiilor, la fel se întâmplă și cu… camerele lor. Sună puțin ciudat, dar acesta este adevărul. Designul camerei copilului nu se schimbă în funcție de preferințe, ci mai degrabă pentru că este nevoie de noi funcționalități. Tocmai de aceea este important să implicați copilul în procesul de design. Întrebați-l despre culorile și temele preferate, despre personajele preferate sau noile sale interese.
Funcționalitate, design și versatilitate
Luați în considerare vârsta copilului. Pentru copiii mici, temele cu personaje animate pot fi o alegere potrivită, în timp ce pentru adolescenți, stilurile mai mature și sofisticate pot fi preferate.
Gândiți-vă la funcționalitate atunci când vă apucați de reamenajare. De asemenea, alegeți un stil de design care să fie potrivit pe termen lung. Copiii cresc repede și interesele lor se schimbă, așa că este important să creați un design flexibil, care se poate adapta la schimbările de gusturi și preferințe ale copilului în timp.
Cum alegi stilul de amenajare
Asigurați-vă că spațiul permite dezvoltarea creativității copilului. Alcătuiți un colț de creație cu materiale de artă și instrumente, unde copilul să poată desena, picta sau se poate angaja în alte activități creative, în funcție de pasiunile sale și de vârstă. Combinați mai multe stiluri. Nu trebuie să vă limitați la un singur stil de design. Încercați să combinați elemente din mai multe stiluri pentru a crea un spațiu eclectic și personalizat. De exemplu, puteți combina elemente din stilul scandinav cu accente din stilul nautic sau cu elemente inspirate din pasiunile sau de personajele preferate ale copilului.
Stiluri potrivite pentru camera copilului
Stilul scandinav se bazează pe minimalism, culori luminoase și utilizarea lemnului. Este o alegere potrivită pentru un mediu liniștit și armonios, cu mobilier și decorațiuni simple, dar funcționale. Potrivit pentru 0 – 18 ani.
Stilul nautic este inspirat de teme marine și aduce elemente precum dungi, obiecte legate de mare și culori calmante, cum ar fi albastru, alb și nuanțe de bej. Este potrivit pentru un copil care iubește aventura și călătoriile. Potrivit pentru 0-18 ani.
Stilul Montessori se axează pe crearea unui mediu de învățare interactiv și stimulant. Include mobilier la nivelul copilului, materiale didactice și spații organizate pentru a promova independența și dezvoltarea abilităților. Potrivit pentru 0 – 12 ani.
Stilul industrial aduce un aer urban și modern în cameră, cu mobilier din metal și lemn brut și accente nefinisate. Poate fi o alegere interesantă pentru adolescenți sau copii pasionați de design urban și contemporan. Potrivit pentru 12 – 18 ani.
Stilul eclectic combină elemente din diferite stiluri, permițând creativitate în design. Este o opțiune potrivită pentru copiii care își doresc un spațiu unic, personalizat și plin de culoare. Practic, poate reprezenta o variantă bună atunci când realizați tranzițiile între diferite perioade din viața copilului, cum este trecerea spre adolescență.
Și, evident, oricând puteți decora în acord cu preferințele copilului, mai ales la vârstă mică, ce trece prin etapa supereroilor/ prințeselor, a animale și culorilor și așa mai departe. Pentru a nu avea cereri de schimbare a tapetului la fiecare sezon, încercați să surprindeți în design o temă mai largă, subliniată cu ajutorul unor elemente ce pot fi înlocuite ușor: draperii, perne, butoni de mobilier etc. Dacă veți alege tapet – și chiar este o alegere potrivită pentru camera copilului – mergeți pe un design mai permisiv, astfel încât să se potrivească și la 4-5 ani, dar și la 8-9 ani.
Odată stabilite aceste detalii, trebuie doar să te organizezi, așa că ți-am pregătit 4 idei care sumarizează toate subiectele atinse mai înainte + lista de cumpărături care poate fi printată și bifată progresiv.
- Cromatica spațiului trebuie să fie veselă, prietenoasă, luminoasă, deoarece este o zonă ce își împarte funcționalitatea între relaxare și studiu. Folosiți un perete pentru a face spațiul să vibreze, cu un tapet, de exemplu.
- Detaliile tehnice sunt foarte importante, de la birou ergonomic până la iluminat adecvat, inclusiv o lampă, pentru a preveni oboseala oculară.
- Dulapurile sau comodele pentru depozitat haine, încălțăminte și alte articole personale trebuie să-și găsească locul în camera copilului. Și chiar mai mult decât atât: cutii și coșuri de depozitare pentru organizarea obiectelor mici și a accesoriilor, pentru că mai toți copiii sunt mari colecționari.
- Încurajați implicarea copilului în procesul de decorare și achiziționare a obiectelor pentru cameră, pentru a se simți conectat și confortabil în propriul său spațiu. Iar acest lucru este valabil indiferent de vârstă sau de retincența manifestată la început. În aceeași idee, rezervați spațiu pentru joacă și socializare.
—
Dacă ți-a fost de folos ce ai citit, intră și în cel mai mare grup cu idei de organizare din România (Diana Mihaila – Idei Organizare) și abonează-te la newsletter, pentru programe și oferte dedicate exclusiv membrilor.